Peşte cu mazăre este una din cele 3 piese ale Anei Maria Bamberger în care protagonistă este Olga Tudorache. Cum spuneam şi în articolul despre „Regina mamă”, între aceste 2 piese se identifică câteva puncte comune, dar cea despre care scriu aceste rânduri are un happy-end.
Nu vreau sa vorbesc despre un spectacol care se joacă la Teatrul Metropolis fără să vă mărturisesc că imi place foarte mult acest teatru. Mă refer atât la felul în care arată, un teatru mic, cochet, modern, dar mai ales la repertoriul său extrem de interesant şi variat. Aşadar, toată admiraţia directorului (George Ivaşcu), a marilor actori şi a tuturor celor care au făcut ca acest proiect să ajungă la vârsta de 2 ani, cu mult succes, după părerea mea.
Revenind, vă spun că pentru mine este o mare bucurie să o văd pe această mare actriţă, Olga Tudorache, pe scenă. Cred că şi cel mai neiniţiat spectator, un spectator care nu a auzit niciodată de acest nume (deşi imi e greu să cred că există astfel de oameni), îşi dă seama că are în faţa sa unul dintre cele mai mari nume ale teatrului românesc.
Subiectul piesei este simplu, personajele sunt în număr de două (Marta-Olga Tudorache şi Marina-Tamara Creţulescu), iar decorul este mereu acelaşi, locuinţa dintr-un demisol a Martei. Vizitându-şi mama, pentru a-i aduce diverse alimente, fiica se loveşte de nemulţumirile (de un mare haz) ale bătrânei care printre altele îi reproşează combinaţia de mazăre şi peşte (spunând că ea găteşte mazărea cu mărar, nicidecum cu peşte) şi mai ales vinul roşu, care este total nepotrivit pentru o mâncare pe bază de peşte. Intriga se declanşează în momentul în care Marta îi spune fiicei ei că Mişu, soţul acesteia, pe care nu l-a avut niciodată la inimă, o înşeală cu o anume Rodica. La următoarea vizită cele două femei pornesc o discuţie cu privire la tatăl Marinei şi soţul Martei (decedat), despre care fiica ştia că îi fusese infidel mamei sale. Suprinderea este că bătrâna ştia şi îi mărturiseşte fiicei sale că nu l-a iubit pe acesta. Adevărata sa dragoste fuses un doctor pediatru care de asemenea murise. Se desprinde din tot acest dialog o radiografie a sufletului femeii cu toate frământările ei. De fapt, sunt două radiografii, cea a femeii înşelate în prezent, care suferă din acestă cauză şi cea a femeii care a trecut de mult de această dramă.
Marina trece peste infidelitatea soţului cu ajutorul unui fost coleg de facultate pe care îl reîntâlneşte şi cu care (probabil, pentru că se sugerează doar) urmează să trăiască o nouă poveste de dragoste.
Ultima vizită pe care i-o face bătrânei aduce şi vestea cea mare: femeia îşi părăsise soţul. Bucuria celor două se celebrează cu un toast în toată regula (care înlocuieşte obişnuitul ceai cu rom) şi un dans pe ritmurile melodiei Felicita a lui Al Bano.
Dacă ar fi să găsesc un cusur acestei piese este neatenţia (voită sau nu) la anumite detalii cum ar fi faptul că fiica este îmbrăcată în aceleaşi haine într-un interval de timp sugerat de aproximativ o săptămână (la fel şi mama) sau că tava cu cele două ceaiuri rămâne pe masă de la prima până la a doua vizită.
Jocul celor două actriţe este perfect, la fel ca şi relaţia care stabileşte între ele. Imi place foarte mult cum Tamara Creţulescu reuşeşte să intre cu naturaleţe în pielea personajului. Olga Tudorache este aceeaşi persoană savuroasă, spumoasă cu replici de mare efect şi pline de ludicitate. Spectacolul merită văzut, cred că este pe toate gusturile, iar în cele 80 de minute (fără pauză) este imposibil ca cineva să se plictisească.
Nota 9.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu