O adaptare după romanul cu acelaşi nume al lui Eric Emanuel Schmidt. O poveste tulburătoare, cu un substrat cu totul şi cu totul profund. Doi mari actori, Oana Pellea şi Marius Manole. Două ore de spectacol care pot face pe mulţi să işi schimbe ideile despre viaţă şi mai ales despre moarte.
O coordonată foarte importantă a fenomenului numit „teatru” este transmiterea, sau ceea ce transmit actorii. În cazul piesei de faţă situaţiile în care personajele se găsesc îi ajută foarte mult. La asta se mai adaugă şi un joc care tinde către perfecţiune, probabil asta fiind explicaţia pentru calitatea spectacolului.
Piesa este contemporană, decorul la fel, iar personajele în număr de 4. Acţiunea se desfăşoară într-un spital, spital în care personajul principal Oscar (Marius Manole), un băiat în vârstă de 11 ani este tratat împotriva unei boli necruţătoare: leucemie. Tanti Roz (Oana Pellea) este asistenta care are grijă de el şi care involuntar ajunge să se ataşaze şi să îl îndrăgească mai mult decât ar fi fost firesc, depăşind barierele obişnuite ale unei relaţii pacient-cadru medical. Antoaneta Cojocaru este vecina de salon a lui Oscar, Peggy Blu. În ciuda nedreptăţilor sorţii, cei doi trăiesc o poveste de dragoste pe cât de scurtă pe atât de emoţionantă, sub ochii geloşi ai lui Bacon (Cristina Cassian), care la rândul său era îndrăgostit de Peggy.
Evoluţia relaţiei pe care Oscar o are cu Dumnezeu este una zguduitoare, pentru că dacă la început îi mărturiseşte lui tanti Roz că nu ştie prea multe despre El şi că datorită educaţiei pe care o primise acasa, nici nu prea crede în El, spre final ajunge să îi „vorbească” tot mai des, „rugându-l” să se facă bine. Din păcate acest copil nevinovat se stinge treptat sub ochii neputincioşi ai asistentei, care nu poate face nimic mai mult decât să îi dea încredere şi să-l încurajeze în continuu. Ceilalţi doi copii, nu suferă de boli incurabile, dar asistăm şi în cazul lor la momente dramatice atunci când, de exemplu, lui Bacon îi sunt tratate rănile provocate de arsuri pe mare parte din corp, sau când Peggy Blu merge pe masa de operaţie.
Punctul culminant este, probabil, momentul în care Oscar află că mai are doar 12 zile de trăit. Sfătuit de tanti Roz, hotărăşte să le trăiască ca şi cum fiecare zi ar dura 10 ani. Învaţă ce înseamnă dragostea, credinţa şi mai ales învinge teama de moarte şi depăşeşte sentimentul de revoltă faţă de cei maturi din jurul său care nu aveau tăria de a-i spune direct că boala sa este incurabilă. Finalul este inevitabil, Oscar moare, dar moartea nu este surprinsă în piesă, fiind doar amintită în monologul de final al Oanei Pellea.
Piesa este pusă în scenă de tânăra regizoare Chris Simion, aflată la primul mare spectacol pe una dintre cele mai mari scene ale ţării. „Oscar şi tanti Roz” marchează totodată şi revenirea în Teatrul Bulandra a actriţei Oana Pellea, într-un rol de mare intensitate şi complexitate. Rolul Tanti Roz are aproape toate datele să se numească un rol de compoziţie şi pe mine personal mă face să imi schimb radical părerea despre Oana Pellea, aprecierile fiind la superlativ. Despre Oscar, Marius Manole mărturisea că este printre cele mai frumoase roluri din cariera lui, comparabil în opinia mea cu „Şarik” din „ Inimă de câine”, din punct de vedere al dificultăţii şi complexităţii. Nu am avut nicio secundă senzaţia că în faţa mea, pe scenă, se află un om de 31 de ani ci nici mai mult nici mai puţin decât baieţelul de unsprezece ani, Oscar. Un adevărat succes pentru Marius Manole.
Vă recomand cu toată căldura piesa „Oscar şi tanti Roz”, în Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra, un spectacol de 2 ore care poate schimba multora dintre noi perspectiva şi percepţia despre viaţă şi moarte.
Nota 10
