Tartuffe de Moliere 9/10

Punerea pe afiş a titlului unei comedii de Moliere nu e neapărat sinonimă cu succesul. Mai ales când nu aveam de-a face cu cea mai cunoscută dintre scrierile celebrului dramaturg francez, pe numele lui adevărat Jean-Baptiste Poquelin. Prin excelenţă, Moliere este simbolul satirei comice în dramaturgia mondială (cel puţin pentru perioada Evului Mediu şi a Renaşterii). Şi nu este de ici de colo faptul că a avut concurenţă serioasă, doar dacă îi menţionez pe Francois Rabelais şi chiar Miguel de Cervantes e suficient. Spuneam aşadar că nu este suficient doar numele autorului. Este nevoie şi de actori pe măsură şi nu în ultimul rând de o regie pe măsură.
Tartuffe, pus în scenă la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional, îndeplineşte toate aceste condiţii. Vorbim de regia lui Andrei Belgrader, un regizor american de origine română, plecat peste ocean încă de la sfârşitul anilor `70, cu o experienţă mai mult decât notabilă în punerea în scenă a spectacolelor pe Broadway şi cu o poveste de viaţă mai mult decât spectaculoasă, pe care vă las însă să o aflaţi din presă. Actorii sunt şi ei nume mari ai teatrului românesc: Horaţiu Mălăele, Simona Bondoc, Ana Ciontea (a cărei revenire după mai bine de 10 ani pe scena TNB o salut cu entuziasm), Alexandru Georgescu, Magda Catone şi mai tinerii Marius Rizea sau Silviu Biriş.
Spectacolul începe într-un decor extrem de simplu, compus dintr-un covor rotund, căruia personajele îi vor da ocol în multe situaţii, pe tot parcursul piesei, un candelabru şi cateva lămpi amplasate pe marginea scenei. În familia Orgon, capul familiei (Alexandru Georgescu) şi mama acestuia- doamna Pernelle (Simona Bondoc) ajung să trăiască din ce în ce mai mult sub influenţa unu hoţ cu chip de sfânt – Tartuffe (Horaţiu Mălăele), pe care ajung aproape să îl divinizeze.
O primă mare problemă (pe post de intrigă) apare în momentul în care Orgon hotărăşte să o căsătorească pe fiica sa Mariana (Simona Popescu) cu Tartuffe, în ciuda faptului că aceasta era logodită cu Valer (Silviu Biriş). Este interesant dialogul dintre Orgon şi Dorina-menajera (Magda Catone) care încercă să îl convingă pe bărbat că ceea ce intenţionează să facă este o mare prostie. Autoritatea menajerei asupra lui Orgon va face spectatorii să râdă, mai ales că alegerea Magdei Catone pentru acest rol a fost foarte inspirată.
Tartuffe îşi sapă singur groapa atunci când îi mărturiseşte doamnei Elmira- soţia lui Orgon (Ana Ciontea) că are o „pasiune” (de fapt ceva mai mult decât o pasiune) pentru ea. Damis- fratele Marianei (Daniel Badale) trage cu urechea la discuţia dintre Tartuffe şi mama sa şi îi deconspiră fapta lui Orgon. Acesta nici nu vrea să audă de aşa ceva, ba mai mult decât atât, îl dezmoşteneşte pe Damis şi îl dă afară din casă. Pentru ca ridicolul să fie total, trece toată averea pe numele lui Tartuffe. Elmira nu lasă lucrurile aşa şi îl invită pe soţul ei să participe ascuns la o discuţie dintre ea şi Tartuffe, pentru a-l demasca pe impostor. Zis şi făcut, Orgon se ascunde sub o masă şi ia parte la dezonoarea pe care Tartuffe este pe cale să i-o producă. Elmira se lasă greu, colac peste pupăză ajunge chiar să fie fugărită pe scenă şi chiar pe sub masă de aşa-zisul prieten al familiei , momente în care spectatorii râd copios. Apogeul se atinge atunci când, de sub masă, în loc să iasă Tartuffe şi Elmira, ies Orgon şi Tartuffe.
Evident, personajul care dă şi numele piesei este izgonit din casă, în ciuda opoziţiei doamnei Pernelle (care reintră în scenă), dar se reîntoarce, de data aceasta îmbrăcat elegant, cu o blană de vulpe în jurul gâtului (vi-l imaginaţi pe Horaţiu Mălăele într-o asemenea ipostază) pentru a-i anunţa pe Orgon şi familia sa că trebuie să parasească urgent locuinţa întrucât aceasta se afla în proprietatea sa. Înşelăciunea este pedepsită de rege (care nu se ştie prin ce mijloace aflase de ea) şi Tartuffe este condamnat la moarte. Spectacolul se încheie spectaculos, cu baloane de săpun, confetii şi un recital muzical susţiunut de Silviu Biriş şi Marius Rizea, toate acestea în cinstea nunţii dintre Mariana şi Valer. Va fi foarte interesant să îi vedeţi pe actori dansând pe scenă într-o coregrafie spectaculoasă, mai ales pe Simona Bondoc, care în ciuda vârstei, are o vitalitate de invidiat.
De fapt, în finalul piesei se vede şi mai accentuat amprenta regizorului pentru că se aduce ceva din comercialul şi ludicul punerilor în scenă de pe Broadway. Să nu uităm de faptul că bărbaţii (şi nu numai) se vor delecta cu prezenţa celor 4 nimfe, pe toată durata spectacolului.
Merită să vedeţi Tartuffe pentru că nu vă veţi plictisi. În primul rând, pentru că este un spectacol foarte dinamic, în al doilea rând, pentru că veţi vedea pe scenă (aşa cum am mai spus) actori foarte buni, în al treilea rând, pentru că se termină ca un show adevărat şi în al patrulea rând, (de ce de nu) pentru că nu este un spectacol interminabil, având 1 oră şi 50 de minute.
Îi acord nota 9.